Suntem în sezonul cadourilor de iarnă: în luna decembrie 2025 vă invităm să oferiți cadouri inedite, experiențe și aventură în aer liber! Cei dragi, familia, prietenii și angajații vor aprecia, cu siguranță, acest gest!

În decembrie, familiile participă cu mic, cu mare la serbări școlare, evenimente organizate de animatorii activităților extra-curiculare; ONG-urile organizează târguri tematice, voluntarii din comunitățile religioase pregătesc coletele de caritate pentru nevoiași, spiritul sărbătorilor cuprinde mediile profesionale care se decorează de sezon; se organizează petreceri de final de an cu colegii și tot orașul este iluminat! Astfel, toată lumea simte din plin apropierea sărbătorilor.
În această perioadă, trdaiția spune că e frumos să oferim și să primim cadouri. De la gesturi simbolice ale aprecierii până la cadouri valoroase oferite celor mai apropiați paleta este foarte largă. Dar ce poate fi mai frumos decât să oferim o experiență, un cadou original?
În acest sezon, cel mai frumos cadou este promisiunea unei aventuri împreună
În ajunul sărbătorilor, în timp ce copii îl așteptă pe Moș Nicolae sau sunt nerăbdători să desfacă cadourile de sub bradul de Crăciun, putem pregăti cadouri care pot fi ”consumate” oricând pe parcursul anului viitor, ca punct culminant al unei drumeții în pădure sau a unei excursii cu colegii. O idee minunată ar fi să oferiți drept cadou două „ Adventure Pass” – ca simbol al angajamentului pentru timpul pe care doriți să îl petreceți împreună – o aventură în doi, cu prietenii, cu familia sau cu colegii, în Pădurea Făget de lângă Cluj, în cel mai îndrăgit parc de aventură, la Adrenalin Park!
Iată câteva idei de cadouri:
Standard Adventure Pass
Pentru adulți și juniori, activitățile de aventură includ: traseul de inițiere, opt trasee de aventură cu obstacole, de diferite grade de dificultate, două trioleine spectaculoase, turnul de escaladă, circuitul de echipe cu jocuri și ateliere de echipe.
Kids Adventure Pass
Suntem pregătiți să primim și prichindeii: activitățile destinate lor includ: traseul de inițiere, patru trasee de aventură cu obstacole, două trioleine, turnul de escaladă, copacul de cățărat, leagănul uriaș, titirezul suspendat.
Family Adventure Pass (2 adulți + 2 copii)
Pentru a sărbători evenimente în familie, o onomastică sau ziua copiilor, sau pur și simplu pentru a ieși la aer curat, în pădure, e o idee minunata să vizitezi Adrenalin Park cu toată familia. După cățărat puteți servi masa pe terasă. Puteți aduce și bunicii pentru a se bucura de zonele de realxare și de frumusețea pădurii din jurului parcului de aventură.
Adventure Day (pentru echipe)
Aventura este o experiență de consolidare a echipelor, fie ele formate din adulți sau elevi.
Daca sunteți liderul unei companii, acest program dinamic de 4 ore de activități, organizat în două reprize diferite, cu focus pe jocuri de echipă poate fi o ocazie potrivită pentru a întări spiritul de echipă, colaborarea, coordonarea și comunicarea în echipă, gestionarea riscului, depășirea obstacolelor, etc.
Programele outdoor sunt îndrăgite și de elevi. Dacă sunteți profesor sau pedagog în clasele primare, puteți oferi clasei o excursie-cadou la Adrenalin Park , sau puteți include acest pachet în activitățile educative din cadrul programelor “Școala Altfel 2026” și “Săptămâna Verde 2026”;
Tabere de aventură în vara anului 2026!
Puteți oferi copiilor sau nepoților de 6-12 ani un program de vacanța în vara anului 2026! Adrenalin Park va organiza din nou taberele de zi, așteptate de mulți prichindei. Programul include multe ore de cățărat pe trasee, sport și mișcare in aer liber, activități creative, cunoașterea mediului înconjurător, inițiere în tir cu arcul, și drumeție în masivul Făget.
Cadouri inedite marca Adrenalin Park
Accesele-cadou și pachetele de team-building sunt disponibile în format fizic, printate pe carton sau în format electronic, și pot fi comandate online.
- Kids Adventure Pass – 90 lei
- Junior / Student Adventure Pass – 95 lei
- Standard Adventure Pass – 100 lei
- Family Adventure Pass (2 adulți + 2 copii) – 320 lei
- Adventure Day – de la 160 lei/persoană. Respectam specificul fiecărui grup și personalizăm ofertele, deci nu aveți altceva de făcut, decât să luați legătura cu echipa noastră! https://www.adrenalinpark.ro/rezervare/
- Tabără de aventură Adrenalin Park 2026 – taxa de participare va fi anunțată ulterior; pentru a oferi cadou o participare, se va plăti un avans de angajament. Dacă optați pentru acest cadou, vă rugăm să luați legătura cu echipa noastră până in data de 19 decembrie!
Cum comandați un Adventure Pass la Adrenalin Park?
Comanda se plasează online sau la adresa office@adrenalinpark.ro, de unde veți fi preluat pentru a stabili detaliile dorite și modul de înmânare ale invitațiilor.
Fiecare Adventure Pass la Adrenalin Park este valabil timp de un an, deci se poate folosi oricând în timpul sezonului de aventură 2026!
Dacă se doresc accese personalizate, pentru includerea în pachetul de cadouri de Crăciun corporate, acestea se pot face, dar doar în baza discuției cu un reprezentant Adrenalin Park.
Profită de prețurile actuale până la sfârșit de an!
Ca în fiecare sezon, prețurile urmează să fie actualizate în noul an, așadar ne putem aștepta la o lejeră creștere a prețurilor sesiunilor de aventură în 2026. Dacă ideile de mai sus vă tentează, vă recomandăm să achiziționați acum cantitatea de Adventure Pass dorită la Adrenalin Park! Comenzile se plasează direct pe office@adrenalinpark.ro, până în 31 decembrie 2025!
În ianuarie, vom reveni cu oferta sezonului de aventură 2026! Vă dorim spor la pregătirile de sărbători și Crăciun fericit alături de cei dragi și La mulți ani!



